The

Wine Guy

Cu o vastă experiență de aproape 20 de ani în industria HoReCa, Alin Dragomir și-a dedicat pasiunea pentru vin începând din 2009. Drumul său în lumea vinului a debutat odată cu obținerea diplomei de Somelier în 2013.

De atunci, și-a continuat evoluția profesională, îmbunătățindu-și cunoștințele prin participarea la cursurile oferite de WSET (Wine & Spirits Education Trust), o organizație de renume la nivel mondial pentru programele sale educaționale de înaltă calitate, dedicate vinurilor și băuturilor spirtoase.

În prezent, Alin deține cea mai înaltă calificare în cadrul WSET, și anume DipWSET (Level 4 – nivel expert).

The

Wine Bar

O locație cochetă situată în inima orașului Timișoara, într-o clădire istorică deosebită.

Spațiul nostru oferă iubitorilor de vin trei opțiuni distincte:

  • Magazinul, unde vă întâmpinăm cu o selecție impresionantă de aproximativ 300 de vinuri din România, Franța, Italia, Spania, Germania, Portugalia, Grecia, Austria, Ungaria, Noua Zeelandă, Chile, Australia, Argentina și altele;
  • Barul, cu un ambient plăcut și o gamă variată de vinuri disponibile la pahar, însoțite de delicioase tapas-uri.
  • Școala de Vin, unde organizăm evenimente și degustări tematice săptămânale, având ca scop îmbogățirea cunoștințelor despre vin și asocierile dintre vin și mâncare. Aceste evenimente sunt adresate atât cunoscătorilor, cât și celor aflați la început de drum în această lume fascinantă.

Pentru cei dornici să-și certifice cunoștințele, punem la dispoziție cursuri WSET, la nivelul 1, 2 și 3 Award in Wines.

Ce se spune

despre noi

Fii primul care află de evenimente şi degustări !

Abonează-te la newsletter

logo-white small 200

2020 The Wine Guy. All rights reserved.