Alături de partenerii noștri de la Wine-in-Business suntem mândri că putem oferi Cursurile WSET în Timișoara.
Cu o experienţă de peste 40 de ani, WSET este lider mondial în programele educaţionale de calificare în lumea vinurilor şi a spirtoaselor.
Materialele de curs sunt foarte sistematizate şi revizuite la un interval de 3 ani.
În anul 2013, un număr de aproape 50.000 de studenţi iubitori de vin, începand de la bancheri, oameni de afaceri, academicieni, avocaţi, administratori de spitale şi până la oameni de ştiinţă, cercetători şi oameni din industria vinului, au frecventat cursurile organizate de această instituţie, disponibile în 17 limbi, cu centre în peste 52 de ţări.
Este incredibil cât de populare au devenit cursurile mulţumită în mare parte lui Ian Harris, directorul executiv al institutului, cel care i-a adus faima şi renumele. WSET este fără îndoială liderul mondial în educaţia despre vin.
Jancis Robinson, Master of Wine, cea mai mare calificare profesională din lumea vinului, a fost pentru 3 ani preşedinte de onoare al institutului, urmându-l pe Hugh Johnson şi Michael Broadbent, iar actualul preşedinte de onoare este Gerard Basset, cel care printre multe alte titluri, acum 4 ani l-a primit şi pe cel de „Cel mai bun sommelier din lume”.
Din ce se compune sistemul de predare WSET:
- WSET Level 1 Award in Wines
- WSET Level 2 Award in Wines and Spirits
- WSET Level 3 Award in Wines and Spirits
- Diploma Course
- Diploma of Honours
- The Institute of Masters of Wine